joi, 8 ianuarie 2009

«Spagangiul», la CCA. Arbitrul se va retrage din activitate pentru a da curs ofertei de a deveni presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor

lecarea lui Gheorghe Constantin de la conducerea arbitrajului este certa dupa ce valceanul nu a fost invitat de Ionut Lupescu la petrecerea pe care a organizat-o la Snagov. Inlocuitorul sau pare sa fi fost deja ales: Sorin Corpodean.

Directorul general al Federatiei Romane de Fotbal, Ionut Lupescu, a organizat, duminica, la Snagov, o intalnire cu toti arbitrii din lotul A. Curios sau nu, de la petrecere a lipsit chiar seful acestora, Gheorghe Constantin, care a declarat nu o data ca pleaca de la conducerea CCA. Acum pare sa se fi decis sa renunte la functie, mai ales ca a fost contestat vehement in ultimul an pentru erorile comise de „fluierasi” si asistenti. Sorin Corpodean este originar din Ocna Mures, dar a venit la facultate in Cluj, dupa care a jucat fotbal la ”U” si CFR, apoi a urmat cursurile scolii de arbitri. El este considerat de Mircea Sandu si Ionut Lupescu o solutie potrivita pentru sefia CCA datorita faptului ca este tânar si vorbeste la perfectie limba engleza, cea folosita cel mai mult în arbitraj.

Steaua si Unirea Urziceni, printre contestatarii lui „Corpo”
Cel pe mainile caruia vor incapea fraiele arbitrajului romanesc va fi Sorin Corpodean. Pâna in urma cu cateva saptamani, centralul din Alba Iulia sustinea cu tarie ca mai are trei ani de arbitrat pe care nu îi va da nimeni înapoi, insa pozitia sa s-a schimbat de cateva zile. „În fotbal, niciodata sa nu spui niciodata”, a declarat acesta in momentul in care s-a pus problema ca el sa fie seful arbitrilor. Ieri, el ne-a declarat: „Deocamdata imi urmez programul de arbitru in activitate si nu stiu ce imi va rezerva viitorul. Daca s-ar pune problema ca eu sa fiu propus in aceasta functie, atunci voi da un raspuns. Eu il am pregatit. Astept intrebarea, pentru ca nu ma pot autoinvita. Nu exista acea intrebare, astfel ca nu pot spune daca accept sau nu. Nu merge cu daca si cu parca...” Corpodean a adaugat, vizavi de problemele medicale, ca urmeaza de doua ori pe an un tratament de refacere din cauza necazurilor provocate de nervul sciatic. Mai mult ca sigur, acesta se va retrage din activitate, o decizie oficiala în privinta acestei schimbari urmand a se lua, probabil, dupa intoarcerea conducerii FRF de la Euro.
Singurul impediment al acestei mutari ar fi faptul ca Sorin Corpodean va fi contestat de mai multe cluburi, dupa ce sefii FRF il vor anunta ca fiind noul presedinte al CCA. Printre contestatari se numara Steaua, Unirea Urziceni si Gloria Buzau.

Autodenunt: Gigi Becali a spus ca i-ar fi dat o spaga de 5.000 de euro
Reactiile nu vor intarzia sa apara dupa anuntul oficial pe care federalii il vor face in curand. Unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Corpodean este finantatorul stelist Gigi Becali, care are un conflict personal cu acesta. De fapt, latifundiarul din Pipera a fost suspendat sase luni pentru ca l-a facut in toate felurile pe Corpodean. „~sta e un «spagangiu». Toata viata lui asta a facut.. a luat spaga. Un hot! Ne-a eliminat doi jucatori degeaba. Poate ma autodenunt, o sa spun ce am facut mai demult cu el”, tuna si fulgera Becali dupa esecul suferit pe terenul lui Dinamo din urma cu doi ani. „El ramane un hot, un nenorocit si un japcar. Chiar eu i-am dat 5.000 de euro, printr-un intermediar, ca sa ma arbitreze corect“, a spus Becali in emisiunea „Nasul“, atacurile continuand si pe un alt post TV: „E un mare spagangiu si, daca o sa ma dea in judecata, o sa confirm eu, eu, personal, o sa fac autodenunt! Pai, nenorocitul asta crede ca asa se poate face, sa-ti bati joc de un simbol national?” De asemenea, fostul boss al CCA, Ion Craciunescu, si-a manifestat si el temerea ca alegerea celor de la Casa Fotbalului nu e una buna. „Corpodean nu are maturitatea necesara si nici o imagine foarte buna. Dar nu stiu de ce mai are nevoie de presedinte aceasta subcomisie a arbitrilor”, a spus Ion Craciunescu.

Niciun comentariu: