Datoria morală a României

Acuza, falsă, de amestec în treburile interne, proferată de comunişti la adresa României, pare cu atât mai nedreaptă, cu cât Bucureştiul este departe de a-şi fi onorat datoria morală şi istorică faţă de basarabeni. Bineînţeles, basarabenii sunt principalii vinovaţi de starea în care se află republica lor, dar, în condiţiile în care RM nu numără decât 16 ani, nu putem să nu ne întrebăm, cum a înţeles să participe la destinul ei o ţară cu o vârstă onorabilă, o ţară-soră?

Ceauşismul a dorit să şteargă din conştiinţa românilor tot ce amintea de Basarabia. Şi în RSS Moldovenească simpatia pentru România constituia un delict, dar dacă la noi
fascinaţia pentru România a mocnit întotdeauna, explodând la sfârşitul anilor ’80, peste Prut subiectul „Basarabia” a fost întotdeauna unul marginal. O Românie care nu îndrăznise niciodată, în perioada postbelică, să atingă problema Basarabiei, descoperă, surprinsă, la 1990, că elitele basarabene abordează românismul cu mai mult curaj decât erau pregătiţi să o facă politicienii români postdecembrişti.

Această desincronizare avea să se menţină în continuare, politica Bucureştiului în raport cu noi fiind mereu cu câţiva paşi în urma evenimentelor şi asta din motivul că Basarabia nu a constituit niciodată o prioritate adevărată (nu doar una declarată) a politicii externe româneşti. Prestaţia politicienilor dâmboviţeni a fost mai întotdeauna un reflex al politicii Chişinăului, o reacţie, adesea întârziată. La începutul anilor ’90 România s-a lăsat vrăjită de mirajul unionist de la Chişinău, după care, cum Moldova „adoarme”, România abordează, la rândul ei, o stare de lâncezeală „pragmatică”. Şi aşa până în 2001, niciodată în această perioadă ţara-soră nu a fost tentată să preia iniţiativa. Isteria românofobă a comuniştilor moldoveni îi găseşte astăzi pe politicienii români tot atât de nepregătiţi, ca şi explozia patriotică de la sfârşitul anilor ’80.

Fireşte, România a izbutit, în condiţii deloc uşoare pentru ea, să ajute şi să susţină Basarabia, în special în domeniul învăţământului şi al culturii. Nu este de înţeles însă de ce a fost ignorat tocmai domeniul strategic, cel economic. În plus, România nu a înregistrat mari performanţe în domeniul integrării societăţii basarabene cu ansamblul
de trăsături şi particularităţi ce o caracterizează, o comunitate extrem de specifică, complexă, eterogenă. În loc să aplice strategii şi programe având ca ţintă diferite categorii de basarabeni - de la intelectualii cu simpatii româneşti şi oamenii simpli, până la vorbitorii de limbă rusă şi chiar românofobii, România a preferat să colaboreze doar cu cei ce s-au declarat prietenii ei şi a privit la problematica Basarabiei prin ochiul adesea deforma(n)t al acestora.

România avea mulţi ne-prieteni în Basarabia de până la 1989, dar păcatul este că ea a reuşit să-şi facă destui şi după această dată
. În plus, acei aşa-zişi prieteni, care erau de multe ori vulnerabili atât sub aspectul biografiilor, cât şi acela al calificării profesionale, au monopolizat cumva „prietenia” cu Bucureştiul, ca şi patriotismul, în general. Din această cauză, dar şi din pricina prestaţiei dezamăgitoare a Bucureştiului, destui românofili de la începutul anilor ’90 vor îngroşa, în timp, rândurile moldoveniştilor. Majoritatea gazetarilor şi intelectualilor românofobi de astăzi erau, la sfârşitul anilor ’80 - începutul anilor ’90, pro-români, unii chiar unionişti. Ei nu sunt decât frustraţii anilor ’90, acei care au fost împinşi într-un fel sau altul (unii, este adevărat, s-au lăsat împinşi) din barca românismului. De aproape două decenii ei nu mai obosesc, într-un elan revanşard nestăvilit, să-şi exulte răzbunarea în fiecare articol de ziar, chiar dacă mulţi dintre cei pe care îi vizează nu mai funcţionează astăzi decât ca nişte simboluri.

...Revenind la poziţia României faţă de Basarabia, se pare că atacurile românofobe ale guvernării comuniste şi ale servilor ei ideologici pot avea şi un efect benefic. Este acel duş rece care le va ajuta politicienilor români să trateze în continuare Basarabia cu un plus
de atenţie, luciditate şi consecvenţă.