50 de rromi sibieni, victime ale Holocaustului din Romania, au fost despagubiti in urma demersurilor facute de Mihai Ilarie, presedintele Partidului Relansarii Sociale (PRS).
In urma cu patru ani, o delegatie din Sibiu, condusa de Mihai Ilarie, se prezenta la Geneva pentru a discuta problema Holocaustului si a rromilor din Romania, care au avut de suferit in timpul regimului antonescian. Dupa indelungi demersuri, peste 2.500 de solicitanti au beneficiat de cate un cec in valoare de 7.500 de euro
, ca despagubire pentru suferintele prin care au trecut ei sau familiile lor. „Dintre cele peste 3.500 de cereri depuse, aproximativ 65% au fost rezolvate“, a precizat Mihai Ilarie, presedintele PRS Sibiu. Mai departe, procesul identificarii beneficiarilor acestor despagubiri este destul de dificil, deoarece este greu pentru cei aflati in aceasta situatie sa dovedeasca ca au fost victime ale Holocaustului. Insa Ilarie sustine ca aproximativ 25.000 de romi au fost deportati in urma ordinului Presedintiei Consiliului de Ministri din regimul Antonescu. Incepand cu anul 2004, ziua de 9 octombrie, a fost recunoscuta oficial ca fiind Ziua Holocaustului. De atunci, in Sibiu au fost organizate mai multe manifestari in memoria celor exterminati.
Subiect inca sensibil
Guvernul a aprobat, in 2003, Acordul de Cooperare intre Arhivele Nationale ale Romaniei si Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA. In comunicatul de presa transmis la sfarsitul sedintei, se arata ca „discutiile pe marginea acestui punct au evidentiat, in final, pozitia Guvernului Romaniei: acesta incurajeaza cercetarile referitoare la fenomenul Holocaustului in Europa-inclusiv asupra documentelor de acest tip aflate in arhivele romanesti-subliniind insa cu tarie faptul ca inlauntrul hotarelor Romaniei in epoca 1940-1945 nu a avut loc Holocaustul“. Comunicatul a atras atunci atentia presei internationale si a comunitatilor evreiesti din Europa, care au comentat pozitia Guvernului roman, cat si existenta sau nu a Holocaustului in Romania. Cu toate aceste, un an mai tarziu, tribunalul din Statele Unite ale Americii stabilea ca fiecare victima a fenomenului sau urmasii acestora sa fie despagubiti de bancile
din Elvetia, cu un cec in valoare de 7.500 de euro. La scurt timp dupa aceasta decizie, Organizatia Internationala pentru Migratie (IOM), cu sediul la Geneva, primise in jur de 400.000 de cereri din toata lumea. Printre aceste 3.500 erau ale victimelor din Romania.
Vieti curmate
Comisia romana pentru victimele Holocaustului a estimat ca aproximativ 36.000 de romi ar fi murit in Transilvania, dar unii cercetatori sunt de parere ca numarul victimelor este mult mai mare. Deportarea lor a inceput la data de 12 septembrie 1942, oamenii fiind transportati in diferite regiuni ale tarii. Acolo, unii au murit de frig si de foame, alti de tifos, insa cei mai multi dintre ei au fost asasinati.
Mihai Ilarie l presedinte PRS
„Acum ne propunem sa demaram un nou program
, pentru statul roman, prin care vom solicita despagubiri morale si sociale pentru victimele din Romania ale Holocaustului. Momentan, exista deja 1.500 de solicitari, desi nu am stabilit inca suma la care se vor ridica despagubirile“
marți, 21 iulie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu