Sistemul suplimentar de pensii, pilonul IV - pensii ocupationale a fost eliminat din lista principiilor pe care urma sa se construiasca legea unica de pensionare.
"Nu am inclus principiul ocupational pentru a nu incerca sau a da impresia ca se incearca gasirea unei brese prin care sa reintroducem pe usa din dos actualele legi speciale. Dorim o singura lege care, repet, sa rezolve problemele care exista in momentul de fata, probleme care sunt date de cadrul legal
, ce nu ofera un tratament, o egalitate de tratament tuturor acelora care contribuie la sistemul public de pensii", a declarat premierul Emil Boc la finalul sedintei de miercuri a Executivului. Principiul ocupational permitea oricarei categorii socio-profesionale sa structureze un sistem suplimentar de pensii si urma ca modalitatea de contributie la acest sistem suplimentar, modul de calcul si administrarea
lui sa fie stabilite ulterior. Cele opt principii fusesera acceptate, in cadrul negocierilor, de ministerele Muncii, Apararii, Internelor, Externe, Justitie, SRI, cu alte cuvinte, de reprezentantii bugetarilor care beneficiaza acum de legi speciale de pensionare. Acestia isi doreau pilonul IV de pensii tocmai pentru ca acolo ar fi urmat sa contribuie atat angajatul, cat si angajatorul, adica tot statul. Astfel, doar pentru o anumita categorie de salariati - o parte dintre bugetari, pensia ar fi fost alimentata din fonduri bugetare colectate de la toti contribuabilii. Boc a precizat ca obiectivul Guvernului este ca, pana la sfarsitul acestui an, proiectul Legii unice a pensiilor sa fie finalizat, astfel incat sa intre in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2010.
miercuri, 12 august 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu